‹ HaiAzi

Atelier tematic Unboxing Brâncuși: Dincolo de privire Trainer: David Apostu, grupa 4-7 ani + grupa 8-12 ani

Ateliere
Când14 noiembrie 2026, ora 12:00
UndeAuditorium, MARe/Muzeul de Artă Recentă
OrașBucurești
Vă invităm la un atelier inspirat de explorarea simbolică a ochiului în arta suprarealistă, pornind de la lucrarea „Autoportret cu ochiul care plânge” a artistului Victor Brauner, dar integrând elemnete și abordări specifice și altor artiști de avangardă precum Man Ray sau Mina Loy. Considerând ochiul nu doar un organ al văzului, ci și un simbol al percepției și al imaginației, copiii vor explora felul în care acesta poate deveni punctul de plecare pentru construirea unor lumi neobișnuite. Folosind creioane, vopsea acrilică,carioci, markere, hârtie colorată și hârtie A3, participanții vor crea ochi supradimensionați, în interiorul cărora vor imagina peisaje fantastice, personaje, obiecte sau universuri ascunse. Prin desen, culoare și asocierea unor elemente neașteptate, aceștia vor transforma o formă familiară într-un spațiu al expresiei personale, descoperind că fiecare privire poate dezvălui o realitate diferită. În cadrul acestui atelier, copiii vor explora relația dintre ceea ce vedem și ceea ce ne imaginăm, înțelegând că imaginile pot exprima nu doar lumea din jurul nostru, ci și propriile idei, emoții și perspective. În cadrul acestui atelier copiii vor învăța: - explorarea ochiului ca simbol vizual al percepției, imaginației și expresiei personale - transformarea unei forme familiare într-o compoziție artistică originală - utilizarea desenului, culorii și elementelor grafice pentru a transmite idei și emoții - experimentarea cu proporția, detaliul și compoziția în realizarea unei lucrări - înțelegerea relației dintre privitor, imagine și interpretarea personală a realității
Detalii și bilete
Entertix

Datele provin din surse publice. Verifică detaliile la organizator.