‹ HaiAzi
Atelierul de lectură Cărturino din Cărturești Piața Sfatului

Atelierul de lectură Cărturino din Cărturești Piața Sfatului

Cultură
Când4 noiembrie 2026, ora 17:00
UndeCărturești
OrașBrașov
Vă invităm miercuri, 4 noiembrie, de la ora 17:00, la clubul de lectură Cărturino, special gândit pentru copii și părinți, o întâlnire în care ne vom petrece momente de calitate cu cei mici și vom încerca să le insuflăm plăcerea de a citi povești. La această ediție vom citi din cartea „Consulatul lunii”, de Matei Vișniec, apărută la editura Humanitas. Într-un orășel liniștit, viața este complet dată peste cap când o mlaștină din apropiere se revarsă, iar comunitatea este invadată de crocodili. În mijlocul acestei crize se află Adelina, o fată de 13 ani pasionată de lectură și considerată de ceilalți „lunatică”, alături de Sleepy, motanul ei vorbitor. Gazdă va fi Marius Dan, antreprenor și mare iubitor de cărți pentru copii, pe care i le citește cu bucurie fiicei sale. Cluburile de lectură Cărturino promovează lectura împreună cu copiii, chiar și după ce aceștia învață să citească. *Grupa de vârstă recomandată: 8-12 ani.
Detalii și bilete
Zile și Nopți

Datele provin din surse publice. Verifică detaliile la organizator.