‹ HaiAzi
Crăciunul la Filarmonică

Crăciunul la Filarmonică

Concerte
Când10 decembrie 2026, ora 19:00
UndeSala Palatului Cultural
OrașArad
„Crăciunul la Filarmonică”, seara cu totul specială pe care o dedicăm familiei muzicii clasice, marchează anuala noastră călătorie în lumea capodoperelor sonore pe care marile spirite ale trecutului, dar și nume sonore ale deceniilor contemporane nouă le-au scris cu gândul și cu sufletul la noaptea sfântă de Crăciun. De la solemnitatea barocă a marii tradiții italiene, surprinsă în paginile celebrului Concerto grosso op. 6, nr. 8 „Per la notte di Natale” de Arcangelo Corelli, la profunzimile sacre din Ave Maria de Franz Schubert sau monumentala Uvertură de Crăciun de Otto Nicolai, călătoria prospectează nuanțele introspective ale sărbătorii, în timp ce refrenele universale ale iernii ne lasă să o privim prin prisma unui caleidoscop festiv contemporan. Sonorități specifice colindului britanic — rafinat, cald și ritmat —, ușor de recunoscut în rafinatele O Holy Night, Angel’s Carol sau Jesus Child (prelucrate de John Rutter), evocatoarele peisaje de iarnă și imaginile cinematografice din White Christmas (Irving Berlin), Let It Snow (Jule Styne), Sleigh Ride (Leroy Anderson) sau The Polar Express (Alan Silvestri) și, nu în ultimul rând, nota grandioasă a colecției de melodii cuprinse în Christmas Festival (Leroy Anderson), vă vor fi împărtășite în cadrul acestui prețios eveniment pe care vi-l dedicăm tuturor. O muzică a Crăciunului, redată printr-o sinteză corală și orchestrală strălucitoare, semnată de Cristian Neagu și Robert Daniel Rădoiaș.
Detalii și bilete
Zile și Nopți

Datele provin din surse publice. Verifică detaliile la organizator.