
Destinația: echilibru. oriZont 6.0
TeatruCând24 noiembrie 2026, ora 15:00
UndeCinema „Florin Piersic
OrașCluj-Napoca
Cel de-al doilea capitol al seriei ”Destinația: echilibru” este oriZont 6.0 - Start și de la capăt. Cei mai frumoși ani , dedicat seniorilor activi care își doresc să trăiască această etapă a vieții cu sănătate, claritate, independență și bucurie, dar și despre transformările fizice și psihologice care vin odată cu vârsta senioratului.
După o viață în care au avut grijă de familie, carieră și comunitate, seniorii de astăzi își redefinesc rolul: nu ca final de etapă, ci ca o nouă perioadă de viață activă și conștientă.
Evenimentul va aduce împreună specialiști din domeniul medical, al recuperării și al stilului de viață, care vor aborda provocările reale cu care se confruntă seniorii, dar vor veni și cu soluții concrete privind gestionarea singurătății, a depresiei și anxietății, precum și cu experiențe sociale și culturale.
În cadrul evenimentului vor avea lor trei paneluri de discuție la care vor participa medici și specialiști din domenii de interes pentru seniori și invitați speciali, iar la final va avea loc o tombolă cu premii atractive.
Momente speciale:
- Pop Ciprian Marius, preot și interpret de muzică populară, va susține un recital
- Spectacol de dans oferit de seniorii de la Frizzante Dance Studio
- Tombolă cu premii spectaculoase
Panel I - Sănătate și prevenție: „ Înțelege-ți corpul, ai grijă de viitorul tău”
Prevenția și informarea corectă sunt cele mai importante instrumente pentru o viață lungă și activă.
Acest panel este dedicat înțelegerii principalelor riscuri și schimbări de sănătate care apar după vârsta de 60 de ani, cu accent pe prevenție, diagnostic timpuriu și gestionarea corectă a afecțiunilor cronice.
Specialiști din mai multe arii medicale - precum cardiologie, oncologie, nutriție și diabet, vor oferi o perspectivă integrată asupra sănătății seniorului, dar și modalități de monitorizare și prevenție a celor mai frecvente probleme ale acestei etape de viață. Scopul este ca participanții la eveniment să plece din sală cu informații clare, corecte și aplicabile în viața de zi cu zi.
Panel II - Stil de viață echilibrat: „Mișcarea și alegerile zilnice fac diferența”
Starea de bine nu depinde de vârstă, ci de alegerile pe care le facem în fiecare zi.
Cel de-al doilea panel al conferinței se axează pe importanța menținerii mobilității, energiei și echilibrului emoțional după vârsta de 60 de ani. Specialiștii invitați vor discuta despre rolul mișcării adaptate și al recuperării funcționale în menținerea independenței și a calității vieții.
Scopul panelului este de a oferi soluții practice și accesibile pentru o viață activă, echilibrată și autonomă cât mai mult timp.
Panel III - Calitatea & bucuria vieții: „Viața bună înseamnă și experiențe noi”
Calitatea vieții nu înseamnă doar sănătate, ci și bucuria de a trăi experiențe noi și de a rămâne conectat la lume.
Acest panel aduce în discuție componenta de sănătate mintală și impactul pe care stresul, izolarea sau schimbările de viață îl pot avea asupra stării generale de bine.
În același timp și în relație cu starea de bine, se va discuta despre rolul vacanțelor, al balneoterapiei și al experiențelor generale de călătorie în menținerea unei vieți active și împlinite după 60 de ani.
*lista speakerilor este în curs de actualizare
Detalii și bileteEntertix
Datele provin din surse publice. Verifică detaliile la organizator.