‹ HaiAzi
Dincolo de maci | spectacol pentru adulți

Dincolo de maci | spectacol pentru adulți

Cultură
Când10 octombrie 2026, ora 19:00 — până la ora 20:15
UndeTeatrul de Papusi Puck
OrașCluj-Napoca
Primul spectacol din noua stagiune este Dincolo de maci, pe 10 octombrie, înainte de spectacol, vă invităm să ne întâlnim și pentru câteva vorbe despre intențiile noastre pentru noua stagiune și despre ce vrem să explorăm împreună în lunile care urmează. Stagiunea 2026–2027 are ca temă: stereotipuri. „Dincolo de maci” este un poem vizual despre memorie, pierdere și iubirea care ne definește în afara curgerii firești a timpului. Un personaj, un suflet rătăcit între real și amintire, pornește într-o călătorie fără cuvinte, traversând peisaje interioare scăldate în ploaie, prăbușiri, lumină și zăpadă. Păpuși fragile, încărcate de tăceri, siluete care vorbesc prin gesturi delicate și prezențe senzoriale, evocă fragmente de viață proiectate în ochii uriași ai scenei, în timp ce o entitate luminoasă revine, din nou și din nou, într-un dans aproape ritualic. Combinația de tehnici tradiționale de păpușerie, videomapping, efecte sonore și compoziție scenografică creează o experiență multisenzorială, construită ca o meditație scenică. Într-o lume fragilă, unde granițele dintre trecut și prezent se topesc, Dincolo de maci devine o reverie luminoasă despre tot ce rămâne, când nimic nu mai e. Regia: Florin Suciu Scenariul: Ana Cucu Popescu Scenografia: Răzvan Chendrean Compoziția muzicală: Max Anchidin Light design: Alexandru Bote Foto/Video: Cătălin Grigoriu, Dragoș Popa Distribuția: Andreea Ajtai, Dragoș Lupău, Alina Neagoe, Paul Sebastian Popa
Detalii și bilete
Zile și Nopți

Datele provin din surse publice. Verifică detaliile la organizator.