Odiseea de Homer

„Războiul troian are o dublă realitate, ca orice faptă cosmică: o realitate istorică și una simbolică. În interpretarea Iliadei am văzut că el marchează căderea minții solare obiective în corpul dorințelor subiective unei ființe umane. Și înainte de acest moment de cotitură omul avea dorințe, chiar mai brute, însă acum el devine conștient de faptele sale, de bine si rău, de pulsiunile iraționale. Prin Odiseu, embrionul unei noi stări de conștiință umană, oamenii au a învăța să decidă singuri pe planul fizic, al existenței proprii. Responsabilitatea încetează să mai fie a zeilor, ci le va aparține oamenilor, căci aceștia au a se guverna singuri. Alegerile lor trebuie deci să fie bine chibzuite, însă dorințele nestăpânite nasc decizii pripite, chiar ”smintite”, luate în funcție de scopurile sau afectele sale. Iată de ce Paris o aduce pe Elena în Troia, iar ”chibzuitul” Odiseu o răzbună. Odiseea evocă omul aflat în vârtejul instinctelor, dorințelor și pasiunilor care-l pot scufunda în propriul abis de nu le stăpânește cu mintea fizică, forjată pe stâncă. Călătoria lui Odyseu este un întreg proces de purificare de cele pământești, o călătorie inițiatică având ca scenă mitică Pământul. Numai după ce în-trece pericolele astrale el ajunge la Calypso, la înțelepciunea ascunsă." Elena Petresteanu